„VERDE” la meciul de debut al „tricolorilor” la EURO U19. Am mizat pe minim trei schimbări ale tabelei de marcaj la cota 1.62, pariul nostru fiind câștigător, Italia U19 impunându-se în fața României U19 cu scorul de 2-1 (0-0).
După o primă repriză echilibrată, încheiată fără gol, formația lui Adrian Văsîi s-a văzut condusă, italienii punctând prin Baldanzi (min.47). Bucuria selecționatei pregătite de Carmine Nunziata nu a durat însă decât cinci minute, Andronache (min.53) restabilind egalitate. Partida avea să fie însă în cele din urmă tranșată de italieni, Volpato (min.68) punctând pentru 2-1.
În duelul de debut de la EURO U19, Adrian Văsîi a mizat pe Popa (cpt.) – Pîrvulescu, Gergely, Dănuleasă, Pantea (Coubiș, 69) – Pandele, Sîrbu ( Tănasă, 77) – Bodișteanu (Andrei, 46), Radaslavescu (Popescu, 69), Andronache (Sali, 77) – Chirițoiu.
Următoarele meciuri ale „tricolorilor” la EURO U19 vor avea loc pe 21 iunie, de la ora 21:00, cu Franța, pe „DAC Arena” din Dunajska Streda și pe 24 iunie, de la ora 18:30, cu Slovacia, pe „Štadión Antona Malatinského–Trnava”.
Campionatul European U19 se dispută în Slovacia. Cele 8 selecționate participante sunt împărțite în două grupe a câte 4 echipe, iar primele două se califică în fazele eliminatorii.
Din grupa A fac parte Slovacia, în calitate de țară gazdă, România, Italia și Franța. În grupa B au fost repartizate Anglia, Israel, Serbia și Austria. De menționat ar fi faptul că 4 dintre cele 8 participante la turneul final, au câțtigat cel puțin o dată competiția, acestea fiind Italia, Franța, Anglia și Serbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER